Povestea lui Retman

Povestea lui RETMAN

  • de Daniel David

 

RETMAN era conducătorul Planetei Raţionalia din Galaxia Fericirii. El locuia în Oraşul Echilibrium şi era un Mare Psihoterapeut Vrăjitor. Psihoterapeut înseamnă cineva care te ajută atunci când suferi şi care te învaţă cum să fii fericit. Magia pe care o practica RETMAN se numea RETMAGIE, adică magie – Raţional-Emoţional-Terapeutică – şi ea era una bună, dată lui RETMAN de Atotputernicul Creator al Lumii pentru a-i ajuta pe oamenii şi copiii de pe  Raţionalia să fie fericiţi. 

 Aşadar, Planeta Raţionalia era un tărâm fermecat. Acolo toţi copiii şi oamenii erau fericiţi, căci aveau tot ce îşi doreau. Erau fericiţi mai ales pentru că îşi doreau numai ceea ce ştiau că merită! Secretul fericirii lor era aşadar modul de a gândi, mintea lor. Cinci secrete avea mintea lor cea bună, dintre care unul era Marele Secret:

  • Primul Secret: Atunci când îşi doreau ceva, îşi doreau cu ardoare şi încercau să facă tot ce depindea de ei să obţină acel lucru. Erau însă mereu pregătiţi să accepte şi faptul că uneori, deşi făceau tot ce depindea de ei, lucrurile nu mergeau aşa cum îşi doreau. Câteodată viaţa nu depinde numai de noi. Şi atunci, deşi erau puţin supăraţi, acceptau această nereuşită, încercând eventual să o corecteze sau să se bucure de altceva. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
  • Al doilea Secret: Nu spuneau lucruri urâte şi negative despre ei înşişi sau despre alţii. Toţi erau la fel de importanţi ca persoane, nimeni nefiind mai valoros şi mai important decât ceilalţi. Erau însă conştienţi de faptul că, deşi se acceptau reciproc ca persoane, fără condiţii, între ei erau diferenţe de comportament. Unii, din cauză că învăţaseră şi munciseră mai mult, aveau comportamente mai bune decât alţii; asta nu îi făcea însă superiori celorlalţi oameni şi copii, dar le dădea o serie de avantaje pe care toţi ceilalţi le acceptau, căci le meritau. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
  • Al Treilea Secret: Nu exagerau lucrurile rele care li se mai întâmplau uneori. Ştiau că necazurile lor nu sunt cele mai mari necazuri din lume şi încercau să treacă peste ele şi să se bucure că au avut şansa de a se confrunta cu rele mai mici decât ale altora sau decât pot exista pe lume. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
  • Al Patrulea Secret: Când li se întâmplau lucruri pozitive erau foarte fericiţi. Când li se întâmplau lucruri negative, aveau răbdare, ştiind că fericirea va veni din nou. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).
  • Marele Secret era ABC-ul cognitiv-comportamental, adică faptul că ei ştiau că fericirea lor (C – emoţii şi comportamente) nu depinde de ceea ce li se întâmplă (A – evenimente), ci de cum gândesc ei (B – gânduri) asupra a ceea ce li se întâmplă. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).

În fiecare Duminică, RETMAN îi învăţa, prin Televizor, pe oamenii şi copiii de pe Raţionalia, Decalogul Raţionalităţii, creat de el, ca să-i ajute pe aceştia să fie fericiţi. (Se discută cu copiii Decalogul Raţionalităţii; vezi David, 2006), iar seara, la Televizor, le spunea Poveşti Raţionale (li se spune copiilor că şi lor li se vor citi Poveşti Raţionale pentru Copii, vezi traducerea de David et al., 2005). Astfel, toată lumea era foarte fericită!

Norii negri s-au abătut însă asupra Planetei Raţionalia. Puternicul şi Temutul Vrăjitor IRAŢIONALIUS, creatorul Decalogului Iraţionalităţii (Se discută cu copiii Decalogul Iraţionalităţii; vezi David, 2006) pentru a-i putea controla pe oameni şi copii, a devenit invidios pe fericirea locuitorilor de pe planeta Raţionalia, aşa că le-a furat mintea cea bună şi a înlocuit-o cu mintea cea rea. Astfel, oamenii şi copiii de pe Raţionalia au ajuns să creadă că dacă îşi doresc ceva, atunci acel lucru trebuie neapărat să se întâmple, altfel este groaznic, nu pot suporta, iar ei sau ceilalţi sunt proşti şi fără valoare. (Se discută cu copiii exemple din viaţa lor).

Mintea aceasta rea i-a făcut pe oamenii şi copiii de pe Raţionalia nefericiţi. Au ajuns să se certe între ei până când întreaga Planetă Raţionalia a fost cuprinsă de disperare şi răutate. Atunci Atotputernicul Creator al Lumii, supărat pe răutatea oamenilor şi copiilor, care au ales să iubească ireversibil mintea cea rea, i-a distrus pe toţi, lăsându-l în viaţă doar pe RETMAN, căruia Vrăjitorul IRAŢIONALIUS nu putuse să-i fure mintea cea bună, pe care l-a trimis la noi, pe Planeta Pământ, să ne înveţe să fim raţionali şi fericiţi, ca să nu păţim la fel ca cei de pe Planeta Raţionalia.

De atunci, RETMAN este în mijlocul nostru – psihoterapeutul tău când ţi-e greu – venind mereu să ne ajute şi să ne înveţe să gândim raţional atunci când suferim. Putem să îi scriem pe adesa RETMAN@psychology.ro, căci uneori este foarte ocupat cu atâţia oameni şi copii care suferă în lume şi nu poate veni de fiecare dată exact atunci când suferim fiecare.

Unii spun că Puternicul şi Temutul Vrăjitor IRAŢIONALIUS vrea să ne fure şi nouă, oamenilor de pe Planeta Pământ, mintea cea bună. Dacă o să ne uităm în jurul nostru, o să vedem că unora le-a furat-o deja, aşa că trebuie să fim atenţi la mintea noastră şi să-i ajutăm şi pe ceilalţi, împreună cu RETMAN, să aibă o minte bună!