Când vrei prea mult. Cum să învingem vinovăţia

III. Când vrei prea mult

Cum să învingem vinovăţia

  •  scenariu şi text de Mihai Goţiu

– Neisprăviţilor! Netrebnicilor! Cum de m-am înconjurat cu asemenea neputincioşi! Daniel trebuie să fie supusul meu! E doar un copil şi nu sunteţi în stare să-l subjugaţi!

Se întoarce către Catastrofus. Acesta se chirceşte.

– Catastrofus, l-ai avut în mână şi l-ai scăpat!

– Întunecimea ta, era al nostru, dar a apărut Retman…

– Ce Retman! Să nu mai aud de psihoterapeutul ăla! Nu mă pot împiedeca de el! Minţile pământenilor trebuie să fie ale mele. Iar minţile copiilor sunt primele pe care trebuie să punem stăpânire. Să-i câştigăm apoi pe părinţi va fi floare la ureche! De ce trebuie să fac totul singur? Necesarus!

– La ordinele voastre, prea-întunecate Iraţionalius!

– De ce te-am făcut şef peste gaşca asta de golani? De ce ţi-am dat putere să suceşti minţile oamenilor? Ca să le îmbolnăveşti, să le umpli de furie, de frustrare, de descurajare! Eşti sau nu în stare?

– Prea-întunecate, nimic nu e pierdut! Încă îi mai putem suci mintea lui Daniel. Am un plan.

Se aud tobe si scandări: ”Eminescu! Eminescu!”. Într-un colţ apare tabela de marcaj, care indică scorul Colegiul ”Eminescu” – Colegiul ”Coşbuc”: 65-66 şi 3 secunde de joc. Daniel primeşte mingea de la un coechipier, scandările se schimbă: ”Daniel! Daniel!”. Daniel driblează doi adversari, ajunge singur în faţa panoului. În loc să arunce simplu, face o piruetă în aer şi aruncă cu spatele la coş. Mingea loveşte inelul, se învârte pe el, dar nu intră în coş. Se aude un oftat general. Daniel îşi acoperă faţa cu mâinile, apoi cade în genunchi, pe podea.

Daniel e singur în sală, stă cu capul în mâini pe bancă, lângă el e mingea de baschet.

– Nu sunt în stare de nimic. Cum am putut rata ultima aruncare? De ce am vrut eu să fiu mai special si să arunc cu spatele? Am pierdut din cauza orgoliului meu… să punctez în ultima secundă ca vedetele, nu simplu, cum ar fi fost normal. Şi aşa echipa a pierdut din cauza mea. Cum o să mai dau ochii cu colegii? Sunt un prost!

Necesarus şi Descurajatus devin vizibili. Daniel îi priveste cu neîncredere.

– Iară voi, piticaniilor! Sunteţi bucuroşi acuma? Sunt un nimeni. Un ratangiu.

– Daniel, ştii că noi te primim oricând cu braţele deschise pe Iraţionalia!

– Bineînţeles, pe Iraţionalia, planeta tuturor neisprăviţilor şi rataţilor… Ce să spun? Halal ofertă.

– Iraţionalia e planeta celor care conduc Universul. E planeta pe care tot ce vrei să faci se împlineşte. Pentru că trebuie cu necesitate să se împlinească. Altfel eşti un incapabil, un ratat, vinovat de eşecul tuturor.

– Nimic nu poate fi mai rău decât ca ceea ce-ţi doreşti să nu se împlinească. Nimic nu poate fi mai rău decât să fii dispreţuit de cei din jurul tău pentru că nu eşti în stare să faci ce ţi-ai propus. Să-ţi dezamăgeşti prietenii. Să nu-ţi respecţi propriile valori! Colegii. Profesorii. Părinţii. Să fii vinovat de eşecul lor! Ooo… nu-mi pot imagina ceva mai rău decât atât!

– Păi vedeţi. Tocmai asta am făcut. Echipa liceului a pierdut finala din cauza mea. Că am ratat ultima aruncare… Cine o să mai stea acum de vorbă cu mine? Cum o să-i mai pot privi în ochi pe colegi? Ce le spun părinţilor când mă vor întreba cum a fost finala? Nici Maria nu o să mai vorbească cu mine. Sunt un ratat orgolios. Asta sunt!

– Da, da, trebuia să înscrii la ultima aruncare! Trebuia cu necesitate să înscrii!

– Esti vinovat de înfrângere! Nimic nu te mai poate scăpa! Eşti un ratangiu! Eşti vinovat pentru înfrângere! Nu ai respectat regulile echipei – toţi pentru unul şi unul pentru toţi; tu ai jucat doar pentru tine!

Finala nu a caştigat,

Când la final el a ratat,

Colegii şi-a dezamăgit

Când la final el a greşit

Când eşti atât de vinovat

Mai poţi să fii doar un ratat.

Vinovăţia te-a luat în stăpânirea sa.

Să scapi de ea nu vei putea

Căci mare e Iraţionalia.

Iraţionalius priveşte într-o oglindă şi incantează şi el, cu braţele ridicate.

– Ha-ha. Ha-ha. Vinovăţia l-a luat la sânul ei

Să scapi de ea degeaba vrei,

Ha-ha, ha-ha, puterea mea

Mai mare e cu mintea rea!

Se aude ”Reeetman!”

– Daniel, iarăşi eşti supărat dintr-un nimic?

– Nimic!? Cum poţi să spui asta? Tocmai am pierdut finala Cupei Liceelor la baschet din cauza mea. Trebuia să înscriu la ultima aruncare şi noi eram campioni! Nu sunt în stare să fac nimic bun! Sunt vinovat pentru înfrângere! Nu am respectat regulile noastre ale echipei: jucăm pentru echipă, pentru noi toţi, nu doar pentru tine!

– Acuma să nu exagerăm. Ar fi fost de dorit să înscrii la ultima aruncare, dar dacă n-ai reuşit, nu înseamnă că nu eşti în stare de nimic. E drept, ai greşit că nu ai respectat regulile echipei şi indicaţiile antrenorului, şi e normal să regreţi şi să-ţi pară rău. Dar asta trebuie să te stimuleze ca data viitoare să fii mai atent la joc şi la regulile echipei. În plus, să nu uităm, doar eu sţiu câteva meciuri înainte de finală, când fără tine pe teren, echipa voastră nici nu ajungea aici. Şi nu e baschetul ultimul lucru de pe lumea asta. Oare nu eşti tu acel Daniel care i-a surprins pe colegi şi pe profesori cu prezentarea despre dinozauri? Sau acel Daniel care s-a calificat în finala naţională a Olimpiadei de matematică?

– Ba da, dar…

– Fără dar. Aşa arată, după tine, un ratat?

– Păi…

– Păi ce? Te ajută cu ceva să stai aici şi să te jeleşti pentru că ai greşit din orgoliu la ultima aruncare la coş? Schimbă cu asta ceva lucrurile? De ce te gândeşti doar la acel Daniel datorită căruia echipa a ajuns în finală? La acel Daniel care face prezentări extraordinare ori care e foarte bun la matematică? Mă rog, nu e cel mai plăcut lucru de pe lume să pierzi o finală şi e normal să ai mustrări de conştiinţă, mai ales dacă ai avut şansa să o caştigi în ultima secundă. Asta nu se mai poate schimba. În schimb, nimic nu te poate împiedeca să te gândeşti la lucrurile bune pe care le-ai făcut, la realizările tale, nu doar la eşecuri, iar data viitoare într-o situaţie similară să-ţi respecţi regulile la care te-ai angajat.

– Mda… ai dreptate. Dar, na, nu ştiu de ce doar la ratarea asta mi-era gândul.

– Pentru că ai lăsat mintea rea să te ia în stăpânire. De fiecare dată însă când se întâmplă asta, ţi-am mai spus, activează-ţi şi mintea bună. Şi o să vezi că o să te simţi mai bine.

– Deja mă simt mai bine. Mulţumesc, Retman!

Se întoarce către Necesarus şi Descurajatus.

– Iar voi v-aţi bucurat prea repede! Valea pe Iraţionalia şi transmiteţi-i şefului vostru bubos că nu e aşa uşor să pună stăpânire pe minte mea. Nu atâta timp cât îl am în preajmă pe Retman.

Se întoarce şi-i face cu ochiul lui Retman. Necesarus şi Descurajatus se sparg precum baloanele de săpun. Se aude ”Reeetman”, şi dispare şi Retman.

Sună mobilul. Daniel răspunde.

– Pe unde umbli, fratele meu? Suntem cu cei de la ”Coşbuc”, la terasa din parc, la un suc. Ziceau că în toamnă mai vor să facă un meci cu noi. Am zis să te întrebăm şi pe tine dacă eşti de acord…

– Ăăă… am mai stat un pic… la duş. Vin si eu. Nu plecaţi… Sigur că jucăm şi revanşa cu ei… Nu plecaţi, ajung si eu.

Ia mingea şi o aruncă pe spate, către coş, apoi se îndreaptă către ieşire. Mingea intră în coş, fără ca Daniel să o mai vadă. Se aude ”Reeetman”.

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.