Înfrângerea lui Iraţionalius. Cum să învingem furia

IV. Înfrângerea lui IRAŢIONALIUS 

Cum să învingem furia

•  scenariu şi text de Mihai Goţiu

Iraţionalius răstoarnă masa şi scaunele. Necesarus, Frustratus, Descurajatus şi Catastrofus încearcă să se ascundă pe după coloane de furia lui.

– Necesarus, Frustratus! Arătaţi-vă mâniei mele!

Necesarus şi Frustratus ies, tremurând, de după coloane

– Aici… sun…tem…, În…tu…ne…ci..mea… Ta…

– Aici vă ascundeţi netrebnicilor! Unde v-am trimis eu? Ce trebuia voi să faceţi?

– Pe Pământ, Întunecimea Ta, să-i furăm mintea lui Daniel. Să-l înfuriem. Din furia lui să crească puterea ta şi a Iraţionaliei! Am fost atât de aproape, Întunecimea Ta, dar a apărut iar Retman…

În urmă cu o oră.

Necesarus si Frustratus tremură în faţa lui Daniel care ca să scape de furie, ghidat de Retman, rosteşte formula magică:

-Nimic nu trebuie cu necesitate!

Necesarus şi Frustratus se fac mici şi explodează se aude: ”Reeetman!”

Iraţionalius se lasă pradă furiei.

– Nemernicilor! Trădătorilor! Faceţi umbră degeaba pe Iraţionalia! Nici măcar mintea unui copil nu sunteţi în stare să suciţi şi vreţi să-mi staţi prin preajmă! Aşa credeţi voi c-o să punem stăpânire pe Pământ? Necesarus, ti-am spus: trebuie cu necesitate să stăpânim mintea pâmântenilor! Mintea cea rea trebuie să-i ghideze pe oameni. Din fricile lor, din descurajările lor, din furia lor creşte Puterea mea. Cu ea putem şi trebuie să stăpânim Universul. Oamenii trebuie să nu se mai gândească la lucrurile bune pe care le-au făcut, trebuie să se simtă neputincioşi, totul în jurul lor să li se pară un dezastru, să fie furioşi că nu li se îndeplinesc dorinţele. Da, mintea rea trebuie să-i ia în stăpânire şi să-mi dea mie Putere!

– Iertare, Întunecimea Ta. Ne vom întoarce pe Pământ şi-i vom suci minţile lui Daniel si a tuturor copiilor…

-Voi? Voi veţi suci mintea lui Daniel? Dar ce-aţi făcut până acum? Aţi dat bir cu fugiţii! Incapabililor! Licheleor! Nevrednicilor! Mişeilor! Inutililor! Am avut destul încredere în voi! Prea multă! Nu! Vă voi arăta eu cum se fură mintea unui copil! Nu mă mai bazez pe incompetenţa voastră!

Iraţionalius se înfăşoară în pelerină şi dispare.

Camera lui Daniel e vraişte. Haine aruncate pe covor. Patul nefăcut. Biroul alandala. Daniel ia o carte, da o pagina apoi o arunca de perete. Se aude un pocnet puternic, ca de explozie, şi apare Iraţionalius.

– Ia uite, măritul Iraţionalius în persoană! Ce-i cu tine pe-aici? Ai rămas fără slugi?

– Ai grijă cum vorbeşti, băiete. E de-ajuns să pocnesc din degete şi te voi transforma într-un şoarece. Ori într-o broască. Ori o târâtoare. Dar nu de-asta am venit. Ci să te ajut!

– Să mă ajuţi? Tu, să mă ajuţi pe mine? Şi cum oare ai putea să faci asta? L-ai putea convinge pe tata să mă lase să mă joc pe calculator?

– Nu mă interesează tatăl tău. Pentru tine am venit! Pentru că am aflat că nu ai voie să te joci pe calculator astăzi!

– Aşa, şi dacă ai aflat ce? Poti schimba situaţia?

– Situaţia trebuie schimbată cu necesitate! Trebuie să fii furios! Să simţi furia cum creşte în tine! Să-i dai frâu liber! Să te eliberezi! Nu uita, că pe Iraţionalia totul trebuie cu necesitate! Tot ceea ce-ţi doreşti trebuie să se îndeplinească! Fără dar şi poate! Dacă ceva din ce-ţi doreşti nu se întâmplă ai tot dreptul să fii furios! Să nu tolerezi şi să nu accepţi acest lucru complet nedrept care ţi se întâmplă! Să spargi totul în jurul tău! Să fii nesuferit! Să-i faci să sufere la rândul lor pe cei care te-au făcut pe tine să suferi! Să se enerveze la rândul lor. Să fie furioşi. De zece ori mai furioşi decât tine!

– Da, da, să sufere! Să se enerveze! Să se certe ca nişte proşti! Să spargă şi ei tot ce prind sub mână! Ha, ha… da, da…! Na, uite ce sunt în stare să fac dacă nu mă lăsaţi să mă joc pe calculator!

Daniel mătură un raft cu cărţi din bibliotecă pe jos.

-Aşa, aşa! Eliberează-ţi mânia pe tot ce prinzi în cale! Nu te opri! Să simtă şi ei furia ta! Să se enerveze şi ei! Să se înfurie! Din furia ta şi furia lor să mi se înzecească puterile! Mintea cea rea să pună stăpânire pe pământeni. Să-mi crească forţa la infinit! Să pun stăpânire pe Univers! Să-l fac uitat pe Retman şi magia lui! Hă, hă, hă… Aşa, aşa!

Daniel loveşte un ghiveci cu flori, care se sparge pe podea. Daniel ridică floarea.

– Scuză-mă, cu tine nu aveam nimic. Pe părinţi sunt furios, că nu mă lasă să mă joc pe calculator. Şi azi aveam o înfruntare esenţială în reţea, pe ”Age of Empires”. Dacă nu mă joc, o să-mi pierd poziţia de lider şi punctele acumulate până acum. Dar părinţii mei nu vor să înţeleagă. Îi tot dau înainte cu temele pentru şcoală… Cu cărţile… Ce ştiu ei! Pe ei sunt furios, nu pe tine…

Priveşte floarea care se îndoaie în mâna lui şi camera făcută vraişte…

-Off… parcă o să văd că după ce or să vadă ce am făcut, tot pe mine or să pună să curăţ şi să aranjez… Dar trebuie să mă răzbun! Trebuie să mă joc pe calculator şi trebuie să-i pedepsesc pentru că nu mă lasă. O să vadă ei… Dar oare e suficient că-i voi înfuria? Off, Retman, tu ală care le ştii şi ai soluţii la toate, unde eşti acuma să-mi spui ce să fac?

Retman îi apare doar în gând, într-o bulă.

– Daniel, sunt milioane de copii în lume asta care au nevoie de mine. Nu pot fi peste tot, în acelaşi timp. Dar nu mai ai nevoie de mine! Ai cu tine cea mai teribilă armă: mintea cea bună! Foloseşte-o! Aminteşte-ţi ce am discutat de fiecare dată când ne-am întâlnit şi pune-o în mişcare! O să vezi că şi singur poţi activa retmagia şi să-l învingi pe Iraţionalius. Ai încredere în tine şi în mintea cea bună! Gândeşte!

– Stai, stai… cum să-mi activez mintea cea bună? Care formula magică?

Retman dispare însă.

– Hă, hă, hă… eşti singur. Halal prieten ţi-e Retman. Te-a părăsit la greu! În braţele Furiei! Ai de zece ori mai multe motive să fii furios. Acum şi pe Retman. Care nu e decât un şarlatan, nu un magician. Hă, hă, hă… Eu sunt singurul şi cel mai mare vrăjitor! Eşti furios şi asta îmi dă putere! Şi ai tot dreptul să fii furios!

-Nu-i adevărat, Retman nu e un şarlatan. Îi ajută acum pe alţi copii, împotriva ta şi a slugilor tale! Am învăţat destule lucruri de la el.

– Daaa? Şi la ce te ajută acum ce ai învăţat? Îi poate convinge pe părinţii tăi să te lase să te joci pe calculator? Hă, hă, hă… jocul a început în reţea. Şi tu nu te joci. Şi pierzi puncte! Şi poziţia de lider! Nu poţi să fii decât furios! Furios! Furios!

– Da, poate că sunt furios. Dar cu ce mă ajută asta? Oricum nu poate schimba ceva.

– Cum adică la ce ajută să fii furios! Te descarci! Te eliberezi! Îi faci şi pe ei să sufere cum suferi tu! Îi pedepseşti!

– Cum îi pedepsesc? Că, până la urmă, tot eu o să strâng pe aici. Iar floarea asta nu ştiu dacă îşi va mai reveni. Tu numeşti asta pedeapsă!

– Da… e pedeapsă. Vor suferi şi ei cum suferi şi tu acuma!

– Dar dacă părinţii mei suferă cu ce o să fiu eu mai fericit? Cu ce mă ajută pe mine?

– Ăăă… te eliberezi… ăăă… te răzbuni… îi faci să sufere…

– Nu stiu dacă vreau ca părinţii mei să sufere. E drept, acum nu mă lasă să mă joc pe calculator, şi da, sunt cam nemulţumit pentru asta. Dar… de fiecare dată când sunt bolnav, ei au grijă de mine. …şi, în vară, m-au lăsat să merg în vacanţă în Franţa cu colegii. … şi, de fiecare dată când obţin note mari la şcoală mă felicită şi se bucură alături de mine. …şi când am probleme mai mari, dar de-alea importante, nu mizilicul ăsta cu jocul pe calculator, tot ei mă sprijină şi mă încurajează şi mă ajută să trec peste ele… Iar eu să-i fac să sufere pentru că nu pot trece peste o nemulţumire de moment? Unde scrie că trebuie cu necesitate să particip la joc? Unde scrie că dacă nu particip situaţia este de netolerat şi se prăbuşeşte lumea? Unde scrie că dacă cineva nu face ce vreau eu este un om nedrept?

Da, mi-ar plăcea ca lucrurile să stea aşa cum doresc eu, dar unde scrie că dacă eu doresc ceva lucrurile trebuie să se întâmple aşa? Sunt nemulţumit, chiar foarte nemulţumit, dar aşta mă poate ajuta să caut soluţii la problemă. Furia îmi crează doar probleme în plus!

– Stai, stai, nu mai gândi… Ahh… simt că mă părăsesc puterile… ce faci? Strici totul… Aveam pentru tine un loc special pe Iraţionalia! Planeta pe care tot ce-ţi doreşti trebuie să se îndeplinească cu necesitate! Iar dacă nu se întâmplă asta, ai voie să fii furios, să te lasi cuprins de descurajare, să te simti vinovat, deprimat. Poţi sa-ţi imaginezi ceva mai frumos decât atât? O lume mai perfectă decât Iraţionalia? E suficientă o singură condiţie pentru asta: să nu mai gândeşti! Să te laşi în voia instinctului! A primelor impulsuri!

– Văleu, dacă tu esti împărat si mare vrăjitor pe Iraţionalia, atunci vai şi-amar de planeta aia. Păi tu eşti normal la cap? Cum adică să nu mai gândesc? Cine îşi doreşte o lume în care toţi sunt fie deprimaţi, fie furioşi, fie se simt vinovaţi ori copleşiţi de frici? Oameni care nu au curajul să se uite în ochii altora ori să deschidă gura si să vorbească de teamă că s-ar face de râs? Oameni care atunci când nu li se îndeplinesc mofturile se răzbună, făcându-i pe ceilalţi să sufere? Oare câte doage ţi-or fi lipsind să crezi că vrea să trăiască cineva într-o asemenea lume? Oare tu gândeşti ce spui?

Iraţionalius se face tot mai mic pe parcurs ce Daniel vorbeşte, până ajunge la dimensiunile slugilor lui.

– Nu… nu gândi… nu gândi… Iraţionalia e planeta pe care totul trebuie cu necesitate… cu copii şi oameni deprimaţi… furioşi… descurajaţi… vinovaţi… temători… nu gândi… nu gândi…

– Măi, ce prosteşte te poţi comporta! Cum să nu gândesc? Doar de-asta am minte! He, he… mintea cea bună!

Ia un ac de masă si-l împunge pe Iraţionalius.

– Ia fă bine şi dispari de aici!

Iraţionalius explodează şi dispare. Se aude ”Reeetman”.

– Salutare! Scuze de întârziere, dar văd că te descurci şi singur cu mintea cea bună şi magia ei. Felicitări! Felicitări!

– Of, ar fi putut să-mi vină şi mai repede. Uită-te şi tu cum arată camera! Cât o să am de strâns şi aranjat pe aici! Şi floarea asta… oare o să-şi mai revină?

– Cu siguranţă, dacă o pui repede într-un alt ghiveci şi o să ai grijă de ea. Cât despre dezordine, în cinstea faptului că l-ai învins singur pe Iraţionalius, pot să mai fac ceva.

Pocneşte din deget şi camera reapare ordonată.

– Asta o fac o singură dată, că nu mă ocup cu tipul ăsta de magie. Data viitoare o să strângi singur dacă te mai înfurii. Şi o să ai ceva de lucru.

– Nu, n-o să am. Acuma ştiu şi o să activez de la început magia minţii bune. Mulţumesc de sfaturi! Şi să ştii că n-am fost singur împotriva lui Iraţionalius. Am simţit mereu puterea magiei tale când am activat mintea cea bună. Ai fost cu mine!

– Fiecare copil poate activa mintea cea bună şi magia ei. Fiecare copil poate fi propriul lui Retman şi-i poate ajuta şi pe alţii împărtăşindu-le secretele şi magia minţii bune când sunt cuprinşi de disperare, furie, vinovăţie, teamă. Şi tu poţi fi Retman! Să nu uiţi  asta!

Se aude ”Reeetman” şi dispare, înainte ca Daniel să mai zică ceva. Daniel ia o carte din blibliotecă şi începe să o răsfoiască. Ridică însă ochii din carte şi murmură:

–         Şi eu sunt Retman!